Guarda, ti racconto una cosa che mi-a rămas în minte de când eram la asilo. Era una mattina come tante, ma quella giornata ha început cu o novità: în grupa nostra a venit o bambina nouă, pe care o chema Giulia. Era de vârsta nostra, ma avea ceva diferit față de noi. Rochia ei era destul de ciudatăpetice colorate la vedere, deloc asortată, iar părul roșcat era prins într-o cochetă ciudată, fixată doar cu o fiocco vechi și cam uzat. Ochii ei mari, verdi, ascundeau cevao tristețe pe care nici nu puteai explica. Poi am aflat de la educatoare ca Giulia venea dintr-o familie complicată. Crescuse doar cu tatăl ei; mama era absentă, iar situația lor nu era deloc ușoară. Se vedea că trăiau cu puținpovara sărăciei era foarte evidentă.
În gruppa erau și gemenele Cecilia și Beatrice. Cecilia era mereu cu zâmbetul pe buze, normală și drăguță, dar Beatrice… Beatrice nu era deloc simplă. Era genul care se băga în tot felul de probleme: distrugea jucăriile altora și nu primea niciodată vreo admonestare. Fiica directora asilo era, așa că avea impresia că poate să facă orice, și parcă se bucura când era centrul atenției. De obicei, Beatrice o ținta pe Giuliao lovea cu piciorul, îi arunca mâncarea la cantină, îi trăgea de păr. Giulia suporta totul în tăcere, se retrăgea într-un colț, plângea uneori, dar nu spunea nimic. Noi încercam să îi luăm partea, dar de fiecare dată ni se dădea vreo punizione, fiindcă Beatrice era intoccabile.
Pe ziua de naștere a Giuliei s-a întâmplat ceva magic. Giulia a venit la asilo cu o rochie nouă-nouță, un roz delicat, care îi scotea ochii în evidență. La marginea rochiei erau pietricele mici, care sclipeau la fiecare pastoți copiii o complimentau, iar Giulia era atât de fericită, radia. În timp ce se juca afară, încerca să evite sandboxul ca să nu murdărească rochia cea nouă. Dar, prinși în jocuri, am uitat o clipă de ea. Dintr-o dată, am auzit un strigat, și când m-am întors, Giulia era în mijlocul unei bălți, cu rochia ruptă. Beatrice era chiar lângă ea, râdea și se uita cu o satisfacție crudă. Giulia a început să plângă în hohoteîși imagina deja cum va reacționa tatăl ei când va vedea rochia distrusă.
Sei solo una mendicante, non una principessa! a strigat Beatrice cu ironie. Scena m-a marcat profundam fost martoră la suferința unei fetițe nevinovate, care și-a văzut ziua specială distrusă. Pentru mine, a fost un moment care mi-a rămas pe suflet și, de atunci, mi-am promis să nu fac niciodată rău altora. E incredibil cum o întâmplare aparent banală poate să-ți schimbe felul în care vezi lumea.
