Diario personale, 14 giugno
Oggi simt nevoia să-mi aștern gândurile pentru că nu mai știu la cine să apelez. Totul a început acum ani buni, când mama și tata au cumpărat pentru mine și sora mea un appartamento cu două camere aici, în Milano. Ne-au spus că într-o zi, când vom fi mari, îl vom putea vinde și împărți banii ca să ne luăm fiecare o garsonieră și să avem, în sfârșit, fiecare casa noastră.
Timpul a trecut, iar sora mea, Giulia, s-a îndrăgostit și s-a măritat cu Luca. La scurt timp după nuntă, m-a rugat să-i primesc și pe ei în apartamentul nostru. Cum să spun nu? Am acceptat, crezând că va fi o perioadă frumoasă.
La început totul mergea bine, până când Giulia a aflat că așteaptă un copil. Din momentul acela, parcă s-au schimbat toate regulile. Au început să aducă vorba, mai întâi subtil, apoi tot mai direct, că ar fi cazul să mă mut. Cică bebelușul are nevoie de spațiu și camera mea ar fi perfectă pentru pătuț și tot ce ține de el. Giulia deja face planuri despre culoarea pereților, ca și cum nici nu aș mai exista acolo. Uneori parcă rolul meu în povestea asta e doar decor.
Simt că nu e drept. Legal, jumătate din apartament este al meu. Eu sunt încă la universitate, trăiesc din bursa mea lunară plus ce pot face ca part-time la cafenea. Salariul meu abia acoperă cheltuielile, să plătesc și chirie la un alt apartament în Milano e de neimaginat.
Am încercat să vorbesc cu părinții despre asta, dar mama doar a zâmbit și a zis: Elisa, așa sunt femeile însărcinate, nu pune la suflet, îi trece. Cum să nu pun la suflet, când zilnic mi se amintește, pe față sau cu jumătăți de cuvinte, că ar trebui să plec din propria casă?
Nu știu ce să fac. Sunt conștientă că pentru Giulia și Luca viața se schimbă și au nevoie de spațiu, dar simt că sunt pe cale să pierd tot ce-mi aparține. Apar în propria mea casă ca o simplă musafiră. Sora mea nu dă semne că ar vrea să schimbe ceva sau măcar să găsim un compromis.
Of, Italia! Câteodată nici sângele din același neam nu-ți stă aproape. Azi mă simt singură, ca o străină în casa cumpărată pentru noi amândouă.
Ce pot face? Cum să găsesc o cale să nu rănesc pe nimeni, dar să nu mă las dată la o parte?
