Oggi, simt nevoia să scriu în jurnalul meu, poate doar așa pot să-mi pun ordine în gânduri. Eu și fiica mea, Chiara, trăim din pensia alimentară pe care ne-o plătește tatăl ei, fostul meu soț, Matteo. E greu să recunosc, dar depindem aproape complet de acești bani, iar asta mă apasă zilnic.
Totul a început când am decis să divorțez. Pur și simplu nu mai puteam trăi alături de el omul devenise sufocant și abia dacă mai puteam respira. Îmi doream pacea, să plec fără certuri, dar realitatea a fost cu totul alta. Matteo s-a opus cu încăpățânare divorțului.
După ce totul s-a încheiat oficial, am plecat împreună cu Chiara la părinții mei, în Florența, să ne tragem sufletul. Mama, Lucia, a avut grijă de nepoata ei, iar eu m-am avântat în căutarea unui loc de muncă. Numai că nu aveam nicio experiență în afară de anii în care am lucrat ca vânzătoare într-un supermarket. Nu știam cum să fac altceva.
Problema e că și aici, fostul meu soț mi-a pus bețe în roate. Matteo era director la un mare lanț de magazine din Toscana și, prin cunoștințele pe care le avea, s-a asigurat să nu fiu angajată fără să apuc să dovedesc ce pot. Chiar și atunci când rareori eram acceptată, după câteva săptămâni eram dată afară, fără vreo explicație. Nu trebuia să mi se spună motivele, știam oricum de ce.
Când l-am întrebat, el nici nu voia să audă zâmbea ironic și spunea că de fapt nu am nici studiile și nici abilitățile necesare. Pensia alimentară pe care ne-o dă este aproape simbolică, deși salariul lui e mult peste media din Italia. Eu și mama, din pensia ei și din această pensie alimentară, abia reușim să acoperim cheltuielile de electricitate, mâncare și strictul necesar pentru Chiara.
De fiecare dată când vine să o vadă pe Chiara, Matteo nu uită să mă insulte. Mereu îi spune fiicei noastre că mama ei a plecat de lângă un bărbat minunat și că de aceea acum trăiește în sărăcie, fără jucării și mâncare ca lumea, iar lui i-ar părea rău de Chiara.
Și de fiecare dată îi bagă în mână o sumă mare de euro și pleacă. La început nu dădeam importanță, dar, fiind copil, Chiara nu înțelege ea vede doar că tatăl are bani, că îi cumpără orice, pe când eu nu-mi permit nicio extravaganță. În ultima vreme, am început să aud de la Chiara Tata e grozav, el îmi cumpără de toate, iar tu ești rea și vicleană, vreau să locuiesc cu tata!.
Nu mai știu cât o să mai rezist. Sunt epuizată sufletește și nervos. Mama mă încurajează mereu, zice că la final o să ne descurcăm, să am răbdare și să nu mă dau bătută. Totuși, mi-e greu să mai cred Matteo mă cunoaște atât de bine, îmi apasă exact pe slăbiciuni, mă face să mă simt mică, inutilă. Uneori simt că nu mai am aer și mi-e teamă că n-o să mai pot continua mult timp așa…
