Oggi mă aflu să povestesc despre o întâmplare recentă care m-a pus pe gânduri. Zilele trecute, rudele noastre au venit în vizită la noi, la Bologna. Ne-au sunat dinainte să ne spună că vin, iar eu le-am explicat, fără ocolișuri, că nu ne merge prea grozav cu banii suntem oameni simpli, cu pensia mea și salariul modest al fiului meu, Luca. Nu putem să fim gazde prea mari, le-am spus cât se poate de clar, dar dorința lor de a ne vedea a fost mai mare decât orice reținere de-a noastră.
Au sosit cu brațele pline au adus pachete cu mâncare, dulciuri de la pasticceria din colț, fructe proaspete de la piață și chiar niște produse tipice, ca salam și formaggi. Luca mi-a mulțumit din ochi și am pus la loc sigur cadourile, nu de alta, dar nu știam exact cum să procedez cu toate.
La prânz, le-am pregătit ce aveam deloc spectaculos, dar sincer: pane, burro, biscotti și o cană de tè cald. Rudele au mâncat cu fețele lungi, cam nemulțumite, dar nu au zis nimic. Eu, pe de altă parte, eram liniștit le-am explicat de la început că nu ne permitem să gătim cine știe ce festin.
Seara, meniul a fost la fel de simplu: minestra leggera, pane, formaggini, panini con affettato avvolti în hârtie și același tè. Rudele păreau să fi sperat la o masă mai bogată, se citea dezamăgirea pe fețele lor.
La un moment dat, una dintre verișoare, Matilde, a prins curaj și m-a întrebat de ce nu am servit pe masă din ce aduseseră ei. Am rămas puțin nedumerit, nu prea pricepeam: au adus acele pachete pentru noi sau le-au adus pentru ei? Dacă era pentru ei, puteam să le pun în frigider, cum era firesc.
Au tot insistat și nu păreau să mai termine cu discuțiile. După ce au spus destule, a doua zi și-au făcut bagajele și au plecat fără să-și ia rămas bun ca lumea. Să vă spun drept, nu mi-a păsat prea tare. Poate că am pierdut niște socri pretențioși, dar măcar a rămas ceva în urma lor: o tavă de dolci, niște fegato, bezele și fructe măcar atât, să rămână ceva folositor.
După ce au plecat, eu și Luca am rămas singuri la masa din bucătărie, cu ceai și o prăjitură bună. Am tras o concluzie: mai bine modesti și sinceri, decât cu gura plină și sufletul gol. Familia adevărată nu vine doar pentru o masă îmbelșugată, iar cadourile rămân lipsite de valoare dacă nu sunt dăruite cu inima ușoară.
