Oggi am putut să mă gândesc la sora mea, Giovanna. A decis, cu mulți ani în urmă, să își crească singură cei patru copii. Soțul ei a trădat-o cu o colegă de muncă din Milano și, de atunci, Giovanna nu și-a mai permis să aibă o altă relație. Este o femeie foarte educată, cu trei diplome universitare; una dintre ele este în arta culinară. Mai mereu a lucrat prin diverse trattorii și osterii din Roma și Napoli.
Nu contează cât de multe au cerut copiii, Giovanna le-a cumpărat întotdeauna tot ce au avut nevoie. Erau recunoscători, dar nu se abțineau să ceară și mai mult. A trecut timpul, copiii ei au devenit adulți și fiecare și-a făcut propria familie. Chiar și acum, Giovanna continuă să le trimită bani. S-a pensionat de mult, dar tot nu se poate opri din lucru. Spune mereu că îi place să-și ajute copiii că acesta e sensul vieții ei.
Cu câteva luni în urmă, Giovanna s-a îmbolnăvit de gripă, care i-a dat repede complicații la plămâni. O pneumonie severă nu i-a trecut ușor. Și-a luat concediu medical și a avut mari dificultăți cu banii. Prietenii apropiați i-au dat o mână de ajutor, dar copiii au sunat-o pe mama lor abia după ce nu le-a mai trimis euro în cont, cum făcea de obicei.
S-au interesat de sănătatea ei, i-au urat însănătoșire rapidă și au închis telefonul. Nimeni nu s-a gândit să întrebe dacă mama lor avea nevoie de ajutor financiar. Giovanna le-a cerut să vină să o vadă la spitalul din Torino, dar nici unul nu a venit: toți aveau joburi, familii, nu aveau timp de mama lor.
Giovanna a simțit o profundă tristețe. Îi ajutase întreaga viață și, când ea avea nevoie de ei, nici măcar nu-i aduceau o cafea la spital. A stat internată o lună întreagă; o infirmieră i-a achitat costurile medicale. Giovanna și-a revenit și s-a întors la lucru. În tot acest timp, copiii nu au sunat-o deloc. Probabil rudele le-au spus că mama se simte mai bine. Abia după externare, copiii și-au amintit din nou de ea.
Au început cu întrebări despre sănătatea ei, dar conversația s-a îndreptat repede spre motivul real al apelului: toți patru i-au cerut bani, specificând suma și data când trebuia să transfere euro. Niciunul dintre ei nu s-a gândit că mama nu mai putea face față. S-au gândit doar la propriile probleme.
Giovanna era dezamăgită. Nu se aștepta la un asemenea comportament din partea copiilor ei. Poate că e vina ei, dar îi pare rău de sine. Când îți sacrifici viața pentru alții, speri măcar la recunoștință. Poate că ar fi trebuit să nu pună mereu copiii pe primul loc, să se gândească mai mult la viitorul ei decât la bătrânețea singuratică. Acum e prea târziu să mai schimbe ceva.
Scriind asta în jurnalul meu, îmi dau seama că este vital să nu uiți de propria viață, chiar dacă inima te trage către cei dragi. În Italia, spunem adesea Chi si aiuta, Dio laiuta. E important să nu uiți să te ajuți singur.
