Când Beatrice a împlinit șaptesprezece ani, mama ei i-a dat vestea că va mai avea un copil. La început, Beatrice a rămas fără cuvinte din cauza acestei vești neașteptate. Eu ar fi trebuit să am un copil! Tu ai deja nepoți de care trebuie să ai grijă! Dacă aș fi vrut să devin mamă din nou, aș fi făcut-o mai devreme! Mă vei face de râs în fața tuturor prietenelor mele! Sei proprio una vecchia pazza! a strigat Beatrice la mama ei, făcând-o pe aceasta să lăcrimeze. Pe parcursul sarcinii, Beatrice a rămas supărată pe mama ei, deseori izbucnind în lacrimi. Nici măcar tatăl nu a mai rezistat tensiunii și a încercat să intervină, dar Beatrice a plecat de acasă.
Rătăcind pe străzile Romei, Beatrice se simțea copleșită de ideea că nu mai contează pentru părinții ei. Se gândea că odată ce bebelușul se va naște, ea va fi dată uitării. Totuși, în cele din urmă, tatăl a readus-o pe mamă acasă cu nou-născutul. Emoțiile Beatricei au fost copleșitoare când mama ei a pășit în casă ținându-și copilul în brațe. Lacrimile îi șiroiau pe obraz când a privit pentru prima dată surioara ei. Abia atunci și-a dat seama ce mare iubire nutrește pentru acest mic miracol.
Astăzi, Beatrice are treizeci și șapte de ani, este căsătorită și locuiește într-un apartament cu trei camere, într-un cartier liniștit din Florența, împreună cu soțul și fiul ei de șaisprezece ani, care urmează să devină frate mai mare. Neliniștea o cuprinde în timp ce așteaptă întoarcerea fiului de la liceu, pentru a-i da vestea că va avea un frate sau o soră. Îi este teamă ca nu cumva băiatul ei să reacționeze așa cum a reacționat ea când era adolescentă. Dar temerile ei se dovedesc neîntemeiate.
Davvero avrò un fratellino o una sorellina? Ma che bello! Ti aiuterò, mamma!, a strigat fiul ei cu entuziasm, îmbrățișând-o puternic. În lacrimi de bucurie, Beatrice se simte eliberată după tot acest timp, mulțumită că are un fiu matur și sensibil, dar și cuprinsă de remușcări pentru comportamentul pe care l-a avut când era adolescentă. În bucătărie, Beatrice stă, plângând și repetând în șoaptă: Mamma, perdonami… Mamma, perdonami…. Deodată, observă o expresie îngrijorată pe chipul fiului ei și, neliniștită, întreabă: Cosa cè che non va?
Spre ușurarea ei, băiatul îi răspunde: Va tutto bene, mamma. Dai, mangiamo insieme e dopo andiamo dai nonni e dalla zia per dare la bella notizia.
