Recentemente am întâlnit-o pe prietena mea, Alessia Bianchi, care și-a împărtășit cu generozitate povestea vieții sale. Optimismul ei molipsitor și deschiderea plină de umor m-au convins s-o ascult cu o încredere de care numai italienii sunt capabili la o cafea. Viața Alessiei a fost ca orice rețetă trăită intens plină de sughițuri și focuri de artificii. Alessia este mama a patru copii de vârste diferite: 22, 15 (gemeni!) și 5 ani, copii pe care viața i-a adus din trei căsnicii și tot atâția bărbați cu gusturi foarte… variate.
Prima ei căsnicie s-a terminat ca o pizza scoasă prea devreme din cuptor: soțul, Marco, consumator de Prosecco nu doar la sărbători, refuza constant să lase sticla din mână și să-și asume vreo responsabilitate. A doua căsătorie a fost cu Andrea, un bărbat care trăia parcă după principiul dolce far niente, doar că pe banii Alessiei și ai mamei acesteia. S-a terminat totul la 33 de ani, chiar când Alessia lucra la un call center pentru o mare firmă din Milano, jonglând cu headset-ul și cu haosul vieții de zi cu zi ca o adevărată acrobată de la Circo Massimo.
Cu timpul, primul soț a intrat la dezalcoolizare miracole italiene! și, în mod surprinzător, relația cu fiul lor s-a îmbunătățit: weekenduri împreună, plimbări prin parcuri și ceva sprijin financiar (în euro, desigur). Andrea, însă, a dispărut fără urmă, lăsând-o pe Alessia să-și crească singură gemenii, pe care n-a dat doi bani (nici măcar un cent!).
De-a lungul anilor, Alessia a avut parte și de alte aventuri amoroase, dar niciun Don Giovanni nu i-a furat inima serios până când rețelele de socializare moderne au făcut minuni.
Într-o vară, plănuind o excursie la mare la Napoli, evident, că unde găsești mai mult soare și viață? a realizat că orașul ales era chiar locul natal al unui bărbat cu care conversa online. Au ieșit la un Limoncello pe o terasă cu vedere la Vezuviu, și, evident, scânteia nu a întârziat să apară. Alessia s-a mutat la el după câteva săptămâni, gemenii au început școala în oraș, însă idila n-a durat cât ai spune pizza Margherita: bărbatul a concluzionat rapid că mutările și căsniciile nu sunt pentru el, așa că au rămas fiecare cu ale lor. Alessia însă s-a îndrăgostit iremediabil de oraș, așa că a rămas acolo fără să regrete. Fiul cel mare a ales să locuiască cu tatăl său și, cu stilul caracteristic italian, Alessia a declarat: Va bene, alegerea ta!
Urmează capitolul site-uri de întâlniri: să nu se plictisească, Alessia a hotărât că cel mai bine e să cunoască alți bărbați. De data asta, fără așteptări mari și fără pretenții de operă tragică doar bucurie și voie bună. Și-acum apare Pietro! Un bărbat cu un an mai tânăr, nascut și crescut în același orășel, cu spirit de glumă și poftă de viață. S-au înțeles instantaneu și, după zece luni, au făcut nunta cu tradizionale bomboniere și dans încins, normal. Pietro nu avea copii, iar Alessia i-a dăruit o fiică adorabilă. Acum au propria lor casă, mică gospodărie cu tot tacâmul rural: roșii, busuioc, găini gălăgioase și chiar o mini-ferma. Ce e și mai frumos e faptul că visele lor s-au completat de la sine, ca o melodie de Eros Ramazzotti: n-au fost nevoie de discuții serioase, totul a curs natural.
Ascultându-i povestea, am priceput că renunțarea nu este opțiune pentru italieni. Viața trebuie savurată ca un espresso scurt: rapid, intens și cu dragoste de sine. Nu merită să-ți tocești pantofii alergând după bărbați sau după statutul de doamna perfectă; important e să prețuiești clipa, să nu lași tristețea să-ți umbrească viața și, mai ales, să nu vezi copiii ca pe un obstacol. Până la urmă, cineva te va iubi oricum, cu tot cu copii, cu tot cu bagajul de viață, cu tot cu sufletul tău italienesc. Iubirea de sine e ca parmezanul peste paste face totul mai bun și mai plin de gust!
