Oggi, în această zi specială, este aniversarea celei mai bune prietene ale mele, Francesca. Seara, când Francesca și soțul ei, Riccardo, se întorceau de la o mică sărbătoare în centrul orașului Florența, au observat ceva neobișnuit lângă intrarea casei noastre din cartierul San Frediano: un cărucior mic, acoperit cu o pătură groasă, cu o fetiță mică înăuntru. Era atât de mică şi fragilă, un adevărat nou-născut. Nu ne-am putut ascunde uimirea, mai ales că știam cât de mult își dorise Francesca, de ani de zile, să aibă un copil. S-a simțit ca și cum destinul însuși a adus această fetiță la ușa lor chiar în ziua aniversării.
Era o seară răcoroasă de octombrie, aşa că nu am stat pe gânduri. Am luat fetița în brațe şi am dus-o repede în maşina lui Riccardo, unde era cald. Am sunat la carabinieri fără ezitare. Când au sosit și au început să investigheze, am găsit un bilet înfășurat între lucrurile ei. Pe hârtie era scris: Mi chiamo Maria, sono nata il 14 ottobre. Inimile noastre s-au umplut de emoție.
În orele cât am stat împreună cu micuța Maria înainte ca autoritățile să o ducă la orfelinat, am trăit o afecțiune neaşteptată şi intensă. Francesca și Riccardo s-au decis pe dată: vor face tot posibilul să o adopte. Luni de zile au alergat pe la birocrație, completând formulare și documente, vorbind cu asistenți sociali şi psihologi. După o lună plină de speranțe, au văzut, în sfârşit, lumina la capătul tunelului: li s-a acordat permisiunea de a o adopta.
Dar tocmai când credeam că povestea are un final fericit, în ziua când trebuia s-o aducem acasă, în faţa curţii au oprit două maşini străine. Din ele au coborât nişte oameni tulburaţi, care au susținut plângând că Maria este nepoata lor. Cu fiecare cuvânt, povestea se tot desfășura. Am aflat că o tânără de naționalitate străină venise la studii în Italia şi se îndrăgostise de un băiat de-aici, dar din cauza diferențelor culturale, ea ascunsese sarcina. În ziua când s-a văzut singură, după ce iubitul o părăsise, nu a găsit curaj să le spună părinților. Apoi, când s-a îmbolnăvit grav, tatăl ei a aflat. Rudele, emoționate, au decis să o aducă pe micuța Maria acasă, la familia lor. Un test de paternitate a confirmat legătura, şi n-a mai rămas nimic de comentat: Maria trebuia să se întoarcă la bunica și bunicul ei.
A fost o perioadă cumplit de grea, pe care am trecut-o cu inima frântă. Totuşi, miracolele există. La scurt timp după plecarea Mariei, Francesca a reuşit, după multă suferință şi răbdare, să rămână însărcinată. A fost internată la spitalul Careggi aproape opt luni, sub supravegherea medicilor, dar a reuşit. În cele din urmă, s-a născut fiica ei, Elena. Emoțiile au fost copleșitoare, bucuria fără margini. Chiar şi acum, de fiecare dată când ne revedem, vorbim cu drag despre acea perioadă şi păstrăm în inimile noastre un loc special pentru Maria o fetiță care ne-a înflorit sufletele, fie şi pentru scurt timp.
Viaţa mea s-a schimbat profund în acea toamnă florentină. Dacă ar fi să mă gândesc la ce-am simțit, a fost ca un amalgam de durere, speranţă și iubire. Maria va rămâne mereu parte din povestea noastră şi, cred, parte din inima noastră, aşa cum doar miracolele destinului pot promite.
