16 marzo
Oggi mi-am trezit cu greu, dar am hotărât să-mi țin promisiunea de a merge la casetta din afara orașului, chiar dacă era miercuri. Am urcat în tren la Torino, vagonul era aproape gol; doar câțiva pensionari care, ca și mine, duceau uneltele pentru a lucra la grădina lor. După câteva stații, a urcat o doamnă în vârstă, îmbrăcată modest, cu un coș de răchită în mâini. A venit direct spre locul meu și s-a așezat lângă mine.
Se vedea din ochii ei blânzi că avea de spus povești. Am recunoscut în ea pe multele bătrâne din satele piemontese, pline de liniște și răbdare, dar când m-a privit, mi-a zis cu o voce caldă: Oggi sarà una bellissima giornata di sole. Avremo tutto il tempo per fare qualcosa di buono. Fiecare cuvânt m-a cutremurat. Erau chiar vorbele soției mele, Caterina, care a plecat dintre noi anul trecut. Fiecare drum la grădină era odată motiv de bucurie în doi; acum am evitat locul, copleșit de dor și de amintiri ce mă apăsau.
Am dat încet din cap și am început să vorbim. Am discutat despre roadele mai sărace de anul acesta, despre gerul iernii ce nu voia să plece și despre speranțele pentru primăvară. Doamna, pe nume Agnese, era la fel de pasionată de grădinărit. În conversația noastră, am simțit pentru prima dată după mult timp că pot să respir mai ușor.
La stația de autobuz din Carmagnola, Agnese mi-a făcut cu mâna și a coborât, iar eu am continuat până la marginea satului meu. M-am oprit la terenul rămas părăsit de atâta amar de vreme – iarba crescuse de-a valma, buruienile năpădiseră totul. Totuși, cuvintele Agnesei mi-au dat putere. M-am apucat imediat să sap, să smulg iarba, să curăț aleile. Cu fiecare rând de pământ întors, simțeam o bucurie veche, aproape uitată.
Am făcut o pauză pe banca de lângă gard, cu un panino cu prosciutto și un termos de caffè. În timp ce priveam câteva violete crescute sub noul măr, simțeam că inima mi se umple din nou. Mi-am promis să nu vând încă terenul. Întâlnirea cu Agnese în tren, discuția noastră despre vremurile bune și speranțele de viitor, toate acestea m-au făcut să văd altfel lumea mea.
Când ieșeam din pădurea de lângă pârâu, am găsit câteva ciuperci și le-am cules cu grijă. Era o mică victorie, dar care mi-a adus o lumină în suflet. Pe drumul înapoi spre gara, am întâlnit-o din nou pe Agnese. Am împărțit mere și am râs povestind despre pământul nostru. Mi-a zis: Giovanni, cè ancora tanta vita da godere. Il lavoro nei campi porta gioia e dà uno scopo.
Când am coborât din tren la Torino, m-a învăluit lumina asfințitului. Am zâmbit gândindu-mă la această zi însorită și simplă și am înțeles că, uneori, oamenii întâlniți întâmplător sunt cei care ne arată drumul spre liniște. De azi înainte știu că munca, natura și prietenia pot vindeca chiar și o inimă rănită.
